|
|
OBIECTIVE GENERALE In urma colaborarii dintre partenerii implicati in proiect se va urmari, ca obiectiv general evaluarea starii prezente a ecosistemelor naturale, antropice si antropizate din lunca Prutului (sectorul inferior), iar pe baza datelor obtinute se va cauta identificarea unor solutii pentru limitarea efectelor negative ale lucrarilor de amenajare, in scopul conservarii biodiversitatii, pentru o utilizare optima a terenurilor si reabilitare a zonei. In vederea realizarii obiectivului general, mai sus mentionat, ne propunem o serie de obiective specifice proiectului, dupa cum urmeaza: - caracterizarea ecologica a ecopedotopurilor reprezentative si evaluarea potentialului productiv al solurilor in urma lucrarilor complexe de amenajare;
- evaluarea diversitatii floristice si faunistice in ecosisteme naturale (paduri, pajisti) si antropice (plantatii, agroecosisteme), in relatie cu conditiile stationale biotice si abiotice;
- evaluarea starii actuale a padurilor naturale si a plantatiilor din perspectiva potentialului lor genetic si a biodiversitatii
- studii asupra proceselor ecofiziologice la specii considerate reprezentative, din ecosisteme naturale si antropice;
- realizarea si actualizarea hartilor tematice din zona investigata;
- valorificarea rezultatelor obtinute in urma cercetarilor efectuate pe parcursul derularii proiectului;
- elaborarea de solutii si propuneri de utilizare optima a terenurilor, care sa aiba in vedere conservarea biodiversitatii si reabilitarea zonei.
- fundamentarea propunerii unor noi arii protejate;
|