ETAPA I - 2007.
Sinteza datelor ştiinţifice privind cadrul natural şi diversitatea florei şi faunei în lunca Prutului inferior

În această etapă s-a realizat o sinteză a datelor ştiinţifice referitoare la cadrul natural şi diversitatea florii şi faunei din zona luată în studiu. Analiza acestor date ştiinţifice relevă următoarele aspecte:

• Particularitatile climatice, cele ale florei si vegetatiei luncii Prutului, pe cursul sau inferior, restrangerea semnificativa a suprafetelor ocupate de vegetatia naturala, ca urmare a amplelor lucrari de amenajare desfasurate in zona (desecari, defrisari, indiguiri etc.) si in consecinta, aparitia unui pregnant fenomen de aridizare, motiveaza interesul stiintific pentru aceasta regiune.
• In lunca Prutului,  cercetarile desfasurate au avut, la inceput, un caracter disparat, unidisciplinar si doar in ultima perioada ele au urmarit mai multe aspecte, printr-o abordare mai complexa.
• Amenajarea hidroameliorativă ce face obiectul acestui studiu, este amplasată pe cursul inferior al râului Prut, sectorul cuprins între localităţile Albiţa şi Fălciu. Amenajarea complexă  a sectorului inferior al râului Prut  face parte dintr-o salbă de lucrări ce s-au executat pe cursul mijlociu şi inferior Prutului, în scopul valorificării terenurilor de luncă şi înlăturarea inundaţiilor de pe aceste terenuri. Aceaste unităti hidroameliorative se află pe teritoriul judeţelor Vaslui  Galaţi
• In urma amenajarilor hidrotehnice si de imbunatatiri funciare, pe parcursul ultimilor doua decenii, aceste teritorii au suferit transformari profunde, ce au condus la fenomene de aridizare si de salinizare a solurilor. Aceste fenomene au determinat succesiuni ecologice, inlocuirea ecosistemelor caracteristice si disparitia a numeroase specii de plante si animale.
• Investigaţiile botanice din valea Prutului, până în prezent, au înregistrat 1385 taxoni, cu distribuţie în circa 170 localităţi (din cele 206 existente în regiune) (T. Chifu şi Tatiana Tofan-Burac, 2002). Studiul bibliografic privind biodiversitatea fitocenologică din lunca Prutului inferior relevă faptul că vegetaţia naturală  din teritoriul menţionat este constituită dintr-un număr de 162 asociaţii vegetale (cu 25 subasociaţii), care aparţin unui număr de 57 alianţe, 39 ordine şi 19 clase de ale sistemului coenotaxonomic.
• Cercetările asupra unor grupe de nevertebrate sunt mai puţin numeroase şi datează îndeosebi din ultimele 3 decenii; astfel, M. Călugăr si N. Vasiliu (1981, 1986) privind oribatidele (acarieni edafici), la care se adaugă si alte studii: N. Vasiliu si colab (1972, 1973), Vasiliu si O. Ivan (1997),  O. Ivan si M. Vasiliu (2000) şi R. Constantineanu şi I. Constantineanu (1976), R. Constantineanu (1982) privind fauna de ichneumonide.
• Investigaţiile întreprinse între anii 2003-2005 de catre colectivul nostru, privind efectul aridizării secundare asupra diversităţii faunistice a ecosistemelor aflate in  lunca Prutului, cursul mijlociu, s-au concretizat intr-o serie de lucrări ştiintifice: I. Constantineanu si colab. (Raport de sinteză, 2005), I. Constantineanu şi colab (2006), O. Ivan (2005), O. Ivan, N. Vasiliu.(2006), A. Calugar (2005, 2006).
• Rezultatele obtinute pe parcursul celor trei ani de cercetare, pe de o parte vor contribui la cunoasterea biodiversitatii in zona si in tara, prin crearea unei baze de date actualizata, iar pe de alta parte, vor conduce la elaborarea unor solutii de reabilitare a zonei, pentru asigurarea managementul durabil al biodiversitatii habitatelor din lunca Prutului, cursul inferior.
• Conform planului de realizare a proiectului, în cadrul etapei I s-a elaborat şi  un model experimental, pe baza căruia cercetările obţinute în cadrul acestui proiect vor conduce la reabilitarea ecologică a zonei luate în studiu. Totodată se prezintă şi metodele de cercetare specifice fiecărui domeniu.

Etapa II-2008
CERCETĂRI ECOLOGICE COMPLEXE ÎN ECOSISTEME PRATICOLE NATURALE(FÂNEŢE), ANTROPIZATE (PĂŞUNI) DIN LUNCA PRUTULUI (SECTORUL INFERIOR)

 Studiile ecologice ale unor ecosisteme praticole naturale (fâneţe), antropizate (păşuni) din lunca Prutului au fost efectuate în două staţionare – Gorban (Răducăneni – jud. Iaşi) şi Stănileşti (Huşi – jud. Vaslui).
În cele două staţionare s-au efectuat studii privind carcaterizarea solurilor, vegetaţia acestor pajişti din punct de vedere al structurii şi compoziţiei floristice, a diversităţii fitocenologice, precum şi al celei faunistice, studii de ecofiziologie vegetală. Rezultatele cercetărilor sunt prezentate mai jos:

• In cazul solului de la Gorban Iaşi stratul de ţelină bine dezvoltat indică faptul că zona de grind situată între dig şi malul drept al râului Prut din dreptul localităţii Gorban este neinundabilă, procesele de aluvionare nu mai au loc remarcându–se procesele pedogenetice orientate spre acumulare intensă a materiei organice humificate. Întrucât nivelul apei freatice este în strânsă corelaţie cu nivelul hidrostatic al râului Prut, această apă este slab mineralizată şi nu contribui la salinizarea solului peste limite critice pentru creştere şi dezvoltare a plantelor spntane din pajiştile azonale de luncă.
• In cazul solului de la Stănileşti – Huşi neoformaţiile biologice rare în profilul de sol se datorează texturii grosiere. Prezenţa stratului de ţelină bine dezvoltat evedenţiază faptul că după îndiguire şi realizarea unei fâşii depresionare de –a lungul digului a permis scurgerea apelor în timpul viiturilor fără a fi inundată parte mai înaltă a grindului. Dezvoltarea slabă a orizontului de acumulare a humusului indică o perioadă relativ scurtă de executarea digului, perioadă în care nu s-a mai produs inundarea zonelor mai înalte. Conţinutul relativ scăzut al humusului se datorează texturii grosiere care favorizează mineralizarea mai intensă materiei organice.
• Flora pajiştilor cercetate în lunca Prutului cuprinde un număr total de 141 specii (cu 2 subspecii şi 1 varietate), aparţinând la 96 genuri şi 31 familii de plante vasculare. Biodiversitate floristică a acestor pajişti este destul de redusă, fapt care se poate datora, pe de o parte impactului antropic destul de intens în regiune, pe de altă parte, uniformităţii habitatului şi efectului revărsărilor periodice a apelor râului Prut.
• Pajiştile din lunca Prutului (ca şi din luncile altor râuri ale ţării) aparţin categoriei de vegetaţie azonală care formează o fâşie alungită ce urmăreşte cursul râului Prut, mărginită spre interiorul ţării de vegetaţia zonei de silvostepă. Fragmente de vegetaţie zonală (pajişti xerofile aparţinând clasei Festuco-Brometea) apar în lunca Prutului, în condiţii staţionale speciale, cum ar fi pe taluzurile digului de protecţie contra inundaţiilor).
• În cele două staţionare situate în Lunca Prutului (Gorban-jud. Iaşi şi Stănileşti-jud. Vaslui) au fost identificate fitocenoze aparţinând la 10 asociaţii vegetale, încadrate în 6 alianţe, 6 ordine şi 6 clase de vegetaţie.
• Tipurile de pajişti identificate sunt: tipul de Festuca pratensis + Poa pratensis (păiuş de livezi + firuţă); tipul de Agrostis stolonifera + Agropyron repens (iarba câmpului + pir târâtor); tipul de pajişti de sărături.
• S-au analizat unii parametri ecofoziologici la specii dominante din pajiştile naturale şi antropizate din lunca Prutului, sectorul inferior
• Observaţiile din lunca Prutului, sectorul inferior, arată că fotosinteza, transpiraţia şi conductanţa stomatală atinge valori mai ridicate la speciile din pajiştile inundabile, umede dintre dig şi Prut.
• Variaţiile cele mai reduse ale parametrilor fiziologici analizaţi (fotosinteza şi transpiraţia) se constată la speciile din pajiştile antropizate (dintre dig şi drum), iar variaţii mai ample ale acestora s-au observat în pajiştile inundabile din lunca Prutului.
• Prin metoda filetării au fost colectate  2542 artropode (araneide şi insecte), ce aparţin la următoarele ordine:  Arahnida, Collembola, Thysanoptera, Orthoptera, Heteroptera, Homoptera, Coleoptera, Lepidoptera, Diptera şi Hymenoptera;
• Abundenţa relativă a acestor artropode a avut valorile cele mai ridicate între dig şi Prut, dipterele, coleopterele, homopterele şi himenopterele  fiind prezente în cele 2 staţionare;
• Fauna ihneumonologică este reprezentată de 38 de specii de ihneumonide ce aparţin la 24 genuri din subfamiliile: Anomaloninae, Campopleginae, Cremastinae, Diplazontinae, Ichneumoninae, Lissonotinae, Ophioninae, Phaeogeninae, Pimplinae, şi Tryphoninae. Speciile Alexeter albilabris (Thunb.) şi Hadrodactylus rectinervis (Roman) sunt noi pentru fauna României, iar 14 specii sunt rar răspândite în ţara noastră.
• Trăsăturile cantitative şi calitative ale comunităţilor de microartropode, depind de condiţiile biopedoclimatice staţionale, în special de factorul umiditate; din punct de vedere cantitativ se remarcă o populare mai accentuată a pajiştilor situate în zona inundabilă, comparativ cu cele amplasate în afara digului, în prima categorie densităţile înregistrate fiind aproape duble.
• În privinţa ponderii principalelor grupe de microartropode edafice se constată cu o singură excepţie, dominarea acarienilor, iar dintre acarieni, predomină, în general oribatidele. Raportul dintre principalele grupe detritomicrofitofage (oribatide/colembole), s-a dovedit a fi în general supraunitar şi subunitar, doar în cazul a două pajişti, cercetările anterioare desfăşurate în ecosisteme praticole relevând ambele ipostaze.
• Pajiştile de luncă din sectorul inferior al Prutului sunt populate de o faună de oribatide bine adaptată condiţiilor de habitat, faună cu un pregnant caracter mezohigrofil – mezofil, în cadrul căreia elementele praticole şi cele euriplaste sunt bine reprezentate.
• Comunităţile de oribatide au o diversitate specifică relativ scăzută, iar densitatea variază în limite largi de la o staţiune la alta. Analiza cenologică a evidenţiat condiţii bio-edafice diferite în perimetrele inundabile, faţă de cele îndiguite, care sunt reflectate în structura diferită a comunităţilor de oribatide.  
• În pajiştile salinizate oribatidocenozele au o structură dezechilibrată, datorită dominanţei crescute a speciilor salzotolerante; cu deosebire în staţiunile din afara digului, diversitatea specifică are valori foarte mici, indicând o stare de entropie structurală, aşadar o stabilitate precară a comunităţilor.

Etapa III – 2009
Cercetări ecologice complexe în ecosisteme forestiere naturale şi plantaţii din lunca Prutului (sect. inferior)

• Cercetările ecologice complexe s-au desfăşurat în ecosisteme forestiere naturale şi plantaţii,  situate în zona luncii inferioare a Prutului, administrate de Direcţia Silvică Vaslui (ocoalele silvice Huşi, Epureni) şi Direcţia Silvică Iaşi (ocolul silvic Răducăneni);
• În ecosistemele forestiere din această zonă ponderea cea mai mare o constituie suprafaţa ocupată de arboretele exclusiv artificiale, ce s-au obţinut prin plantare cu diverse clone de plopi euramericani - 55,4%. O pondere destul de importantă o au arboretele de salcie  (32,3 %), în timp ce plopul alb, specie autohtonă, ocupă 6,5% din suprafaţă. Tot ca specii autohtone, care au posibilitatea de a se regenera natural, prin sămânţă, apar plopul negru (1,7%) şi frasinul de baltă (1,3%). In completarea structurii apar glădiţa - 0,8%, arţarul american  - 0,7%, salcâmul -   0,5%, şi diverse esenţe tari - 0,7%, toate fiind specii rar răspândite şi introduse prin plantaţii ;
• În vederea stabilirii unor soluţii de reabilitare ecologică a zonei, s-au efectuat o serie de lucrări experimentale, constând în instalarea de plantaţii cu diverse specii şi clone de plop şi salcie, care au fost urmărite şi verificate periodic, din punct de vedere al modului de comportare în condiţiile staţionale date; 
• În plantaţia comparativă Stănileşti – 08 P, executată cu diverse clone de plop, cele mai adaptate la condiţiile staţionale existente, din punct de vedere al procentului de menţinere, au fost: Toropogritzki (96%), Hees (93%),  D-1092 (93%), Dorskamp (89%), Turcoaia (89%), Triplo (88%), Branagesi (88%);
• In plantaţia comparativă de salcie Huşi-08 P,unde în primul sezon de vegetaţie apa de inundaţie a avut înălţimea de peste trei metri  şi a persistat  fără întrerupere din luna martie 2008,  până în septembrie. Ca urmare, s-au  înregistrat pierderi însemnate, dar au existat si exemplare viabile, fără a se putea identifica clona. Este posibil ca aceste exemplare să reziste până când apa se retrage din plantaţie; 
• In plantaţia comparativă de plopi autohtoni, dupa primul sezon de vegetaţie, procentul de menţinere, calculat ca raport între puieţii viabili găsiţi la sfârşitul sezonului de vegetaţie, după retragerea în totalitate a apei de inundaţie, şi numărul de puieţi plantaţi, a fost pe total de 84,2%, cu diferenţiere semnificativă între specii. Populus nigra ’Vadu Oii’ are cel mai bun procent de menţinere (92%), P. alba ’Lacu Sărat’ are procentul de menţinere 75%, iar P. x canescens‚ Letea’ are procent de menţinere de 52,5%;
• In plantaţia experimentală cu sade de plop, după primul sezon de vegetaţie cultura a înregistrat un procent de menţinere de   89,3%, procent care încadrează plantaţia la reuşită bună;
• Referitor la starea fitosanitară a plantaţiilor se constată că plantaţiile tinere de diferite specii şi clone de plopi sunt, în general, sensibile faţă de acţiunea bolilor şi dăunătorilor. În primii ani de la instalare se semnalează prezenţa cancerelor pe ramuri şi tulpină la speciile şi clonele de plop, iar odată cu înaintarea în vârstă plantele devin mai rezistente. Dintre dăunătorii mai importanţi menţionăm: adulţi din familia Chrysomelide, omizi de Lymantria dispar, Geometridae, insecte miniere (specii de Heterarthrus şi Zeugophora) şi insecte sugătoare (specii de Aphidae, păduchi ţestoşi - Ploemyzus passerini);
• Cele mai mari valori ale indicilor fiziologici s-au înregistrat la speciile de plop alb si salcie albă din pădurile naturale (Pogăneşti şi Gorban), indicând o bună adaptare la condiţiile de umiditate (inundabile), dar şi de secetă din lunile de vară din aceste staţiuni dintre dig si malul Prutului. Ecosistemele naturale la speciile analizate au dovedit prin valorile ridicate ale coeficientului WUE (raportul între fotosinteză şi transpiraţie) o bună asimilaţie fotosintetică, chiar şi în condiţiile unei transpiraţii ridicate, asigurând astfel circuitul apei în ecosistem şi drenajul apei freatice;
• În cazul plopului negru, cultivat prin tehnica sade (de pătrundere a tulpinii cu rădăcini adventive până la nivelul pânzei freatice), comparativ cu tehnica uzuală de cultivare, se constată un management superior al apei redat prin valorile uşor superioare ale coeficientului WUE reprezentat prin pierderi de apă relativ mai redus prin transpiraţie. Această tehnică relativ nouă trebuie verificată prin mai multe observaţii asupra comportamentului fiziologic al clonelor de plop negru în dinamică anuală şi sezonieră, pentru confirmarea diferenţelor metabolice;
• Fauna de artropode colectată în lunca inferioară a Prutului este reprezentată  prin 1885 de araneide şi insecte, din care entomofauna reprezintă 98,73%. Aceste artropode aparţin la următoarele ordine : Arahnida, Odonata, Orthoptera, Thysanoptera, Heteroptera, Homoptera, Coleoptera, Neuroptera, Lepidoptera, Diptera, Hymenoptera ; 
• Abundenţa relativă a acestor artropode a avut valorile cele mai ridicate  în
• U.P.V Stănileşti u.a. 18 (50,88%), în timp ce în u.a. 70 şi la Gorban ele au fost mai scăzute, de 27,21% şi respectiv de 21,17%;
• Fauna ihneumonologică au fost semnalate 36 specii care aparţin la 28 genuri de ihneumonide din subfamiliile: Anomaloninae, Campopleginae, Collyriinae, Cryptinae, Ctenopelmatinae, Diplazontinae, Metopiinae, Pinplinae şi Tryphoninae.      Mesoleptidea hohenwartensis Schm. şi Trematopygus vellicans Grav.  sunt noi pentru fauna României, iar 17 specii sunt rar răspândite în ţara noastră;    
• Diferenţele dintre pădurile şi plantaţiile luate în studiu sunt atât cantitative, cât şi calitative şi depind de condiţiile staţionale specifice, în special de calitatea şi cantitatea necromasei vegetale;
• În privinţa plantaţiei experimentale cu sade de 2 ani se constată începutul colonizării cu microartropode şi constituirea comunităţilor. 
• Dintre acarieni, oribatidele constituie grupul majoritar. Raportul numeric dintre oribatide şi colembole (principalele grupe detritomicrofitofage) este fie în favoarea oribatidelor (Gorban şi Stănileşti u. a. 18A), fie a colembolelor (Stănileşti u.a.18A, Stănileşti u.a.17C );
• În cele două păduri naturale studiate au fost identificate 7 familii de actinedide, iar în plantaţii un număr de 9. În solul celor 4 ecosisteme forestiere investigate au fost inventariate 14 specii de gamasidece aparţin la 13 genuri şi 8 familii, cea mai bine reprezentată fiind familia Parasitidae cu trei genuri, urmată de Pachylaelapidae şi Rhodacaridae cu câte două; 
• Densitatea medie globală a oribatidelor are valori apropiate în pădurile naturale şi în plantaţii, dar bogăţia în specii şi diversitatea specifică sunt substanţial mai mari în păduri. Distribuţia inechitabilă a indivizilor pe specii şi structura demografică dezechilibrată indică instabilitatea accentuată a oribatidocenozelor din plantaţiile forestiere.